maddish

Articol publicat in: Personal

pentru că nu am mai scris demult şi, în loc să mi se depună frumos în cap, toate chestiile pe care voiam să le scriu mi s-au făcut ghem, am să le scriu dezordonat jos:

• am intrat în 2010 pe 8 ianuarie pe la nouă seara, când m-am trezit deodată în starea de spirit entuziastă şi veselă şi plină de speranţe fără de care nu pot să trec într-un an nou;
• mi se pare foarte amzunat (da, ştiu, numai mie mi s-ar părea FOARTE amuzant) Concertul de Anul Nou de la Viena şi sumele exorbitante care se plătesc pentru el; dar îl înţeleg foarte bine. E semnul că totul este la locul lui. Dacă avem în continuare timp de un pic de Strauss, dacă putem să batem din palme pe Radetzky, înseamnă că lucrurile sunt aşa cum le ştim chiar dacă poate părea altfel şi că putem, liniştiţi, să luăm totul de la capăt;
• după atâţia ani, Belgia încă poate să mă surprindă; în mijlocul pasajului dintre metrou şi gara centrală, un stopper pentru podele ude pe care era înfiptă o hârtie cu un smiley şi cu un Bonne Annee scris cu mână de copil şi o cutie de bănuţi lângă, nici un semn de altă prezenţă umană. Şi cutia era plină.
• îi doresc bun-venit pe lume nepoţelului meu Matei-Ştefan, spre care nu am nici un link, nici o poză, nici măcar o descriere coerentă, faceţi un efort de imaginaţie şi vizualizaţi o minune;
• fac parte din acei 0,00001% români care NU au văzut Avatar
• renunţ foarte greu la lucrurile care nu mi se mai potrivesc, fie din speranţa că va veni o zi în care mi se vor potrivi din nou, fie din nostalgie; deocamdată, am început cu hainele
• în plină criză economică, soldurile din Belgia rămân aceeaşi scenă delicioasă punctată de bărbaţi cu multe-multe sacoşe în mână şi două geci pe braţ, stând pierduţi şi nemişcaţi într-un colţ al magazinelor în care forfotesc de femei; şi, simultan, probă practică de nesimţire.

cam atât am putut descâlci.