Feed on
Posts
Comments
Am avut dintotdeauna o fascinatie secreta pentru locurile cu masini de spalat automate la comun. In filme, locurile astea sunt un fel de portal secret al miracolelor, al intamplarilor schimbatoare de viata. E locul unde intalnesti oameni interesanti care spun lucruri interesante si impregnate de intelepciune coelhoiana. E cel mai potrivit loc sa-ti intalnesti iubirea vietii (in My life without me). Sau sa incepi ceva ce nu stii niciodata unde va duce (ca in Friends). Sau sa ai o revelatie (ca in Sex in the City). Este o experienta exotica, plina de sensuri si nu are nimic a face cu detergentul.
 
Am fost si eu, in mai multe randuri, la spalatoria cu masini automate de langa mine. Am stat, cele 34 de minute cat dureaza un ciclu de spalare de rufe delicate, cu atentia incordata. Sa nu treaca extraordinarul pe langa mine.
 
Am auzit niste convesatii total anosta despre Anvers ("dar sa stiti ca si Namurul este frumos. O, da, foarte frumos intr-adevar"), am fost rugata de doua ori sa ajut o tanti sa puna fise in automat, am stat la panda sa nu-mi sufle nimeni cosul roz de rufe pentru transferatul lor spre uscator . Am urmarit cum se incheaga spuma in timpul centrifugarii pe geamul cel rotund al masinii si cum se umfla hainele ca o coafura de vedete sub aerul cald suflat in uscator. Am citit, am asteptat. Ultima data, langa mine, pe un scaun, misterios si fara nici o treaba, a mai asteaptat o femeie araba. In cele doua minute in care am plecat de langa ea s-a ridicat, s-a dus spre o masina cu vreo doua haine ce pareau uitate inauntru, le-a luat, le-a studiat scurt vizual si tactil, le-a pus inapoi nemultumita de prada si a plecat.
 

Nu mi-a schimbat viata, dar n-am sa ma mai duc niciodata sa mananc in timp ce las masinile sa-si faca treaba.

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X