maddish

Cred ca avem un talent special de a uita de restul lumii. Cand auzim de un cutremur in China cu 50.000 de morti si 5 milioane de oameni ramas fara adapost suntem miscati doar din punct de vedere statistic. Cand auzim ca un presedinte responsabil de genocid si de represiune cumplita impotriva opozitiei din Zimbabwe refuza sa-si paraseasca pozitia chiar si in urma alegerilor, ne lovim de primul nume pe care nu-l putem pronunta si deja avem impresia ca e vorba de o alta realitate, nu a noastra. Conflictul dintre Israel si Palestina este expresie repetata de atatea ori, incat pare la fel de vida de sens ca si atunci cand repeti la nesfarsit un cuvant precum "frigider" (incercati sa-l repetati in minte de mai bine de 30 de ori si vi se va parea indata nimic mai mult decat o insiruire de sunete).

Da, mintea umana are nevoie sa ignore lucruri. De exemplu, nu ne putem simti vinovati de fiecare data cand mancam, gandindu-ne la milioanele de copii care ar fi fericiti sa aiba doar a suta parte din mancarea care noua ne sta la dispozitie. Dar nu ne putem preface ca nimic nu ne priveste si nimic nu se intampla.

Nu, nu e vorba de un text care vrea sa sensibilizeze intr-o cauza sau alta.

Este vorba despre un film.

In sala in care am vazut Lemon Tree, spectatorii au inceput sa-si sufle nasul la descrierea unei livezi de lamai. Nu au fost lacrimi izvorate din ecologism sau hipersensibilitate, ci din faptul ca viata acelei livezi incapsula milioane de povesti triste ale unei realitati de care n-au gasit timp sa-si aminteasca, de la spalatul pe dinti de dimineata pana la ultimul capuccino baut inainte de intrarea in cinema.

Prozaic vorbind: este un film care se petrece la granita dintre Israel si Cisiordania; o vaduva se vede nevoita sa isi apare livada de lamai, considerata drept "amenintare la adresa securitatii nationale" de noul ei vecin – ministrul israelian al apararii. Dispozitive complicate de securitate si forte armate sunt mobilizate pentru a supraveghea posibilile miscari teroriste din livada; nu reusesc decat sa o alunge incontinuu pe femeia care voia sa isi culeaga in continuare lamaile. In fata justitiei, copacii raman doar copaci, in ciuda incercarilor vaduvei de a-i face pe membrii juriului sa inteleaga ca e vorba de viata ei, de felul in care a crescut-o tatal sau, de bucuria zilnica a ingrijirii unor copacei ca pe oameni. Livada sa si modul de a trai al femeii devin un obstacol in razboiul impotriva terorismului.

Stiu, nu e nimic de plans in ce am povestit mai sus. De aceea trebuie sa vedeti filmul. Mai ales ca veti sti de la inceput ca povestea este adevarata.